Copyright © EcoLogica
Design by Dzignine
Wednesday, March 20, 2013

KLM opereaza zboruri pe avioane c alimentate cu bicombustibil


Compania aeriana KLM Royal Dutch Airlines a inceput o serie de zboruri internationale alimentate cu biocombustibili, care se vor intinde pe durata a 25 de saptamani. Avioanele intrate in acest program vor zbura pe ruta Aeroportul Schiphol din Amsterdam – Aeroportul International GFK din New York.

Aceasta idee reprezinta rezultatul unui parteneriat incheiat intre Grupul Schiphol, Delta Air Lines si Autoritatea Portuara din New York si New Jersey, iar biocombustibilul utilizat va fi un derivat din ulei ars de gatit. 

Managerul general al KLM, Camiel Eurlings, sustine ca daca se vrea ca aviatia sa devina mai sustenabila, trebuie ca aceste companii sa-si uneasca fortele pentru a implementa tehnologii noi, mai avantajoase pentru pasageri si pentru mediul inconjurator.

De asemenea, reprezentantii companiei sunt incantati de faptul ca s-a reusit finalizarea acestui efort comun al partenerilor implicati, iar Indicele Dow Jones al Sustenabilitatii dovedeste ca in ultimii opt ani consecutiv KLM impreuna cu Air France au fost lideri in acest sector al aviatiei civile.

Mai mult decat atat, Eurlings mai precizeaza ca in afara de acest program cu biocombustibili mai exista in derulare studii referitoare la identificarea de zone de castig al durabilitatii in ceea ce priveste combustibilii, greutatea si reducerile de dioxid de carbon de-a lungul intregului proces de zbor.

Scopul lor este ca, impreuna cu institute de cercetare, furnizori, aeroporturi si controlori de trafic, sa se obtina “zborul optim”, prin combinarea de tehnologii, procese si initiative de eficienta noi si existente.

Compania KLM a mai specificat ca unul din scopurile pentru care promoveaza utilizarea de biocombustibili este acela de a creste cererea pentru astfel de solutii alternative, care implicit ar scadea si costurile, facandu-i competitivi in fata combustibililor mai putin ecologici.

Primul zbor din cadrul acestui program s-a desfasurat in data de 8 Martie, pe ruta Amsterdam-New York. In timpul care a mai ramas pana la finalizarea initiativei se va efectua cate un zbor saptamanal, avioanele decoland de pe Aeroportul International JFK, cu destinatia Aeroportul Schiphol, fiind alimentate tot cu biocombustibili pe baza de ulei de gatit. 

0 comments:

Post a Comment